Regulamentul privind supravegherea electronică prin raportări a fost recent modificat


Regulamentul nr. 27/2010 privind supravegherea electronică prin raportări a fost recent modificat de Regulamentul nr. 5/2021.

Regulamentul stabileşte procedura de transmitere electronică către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin intermediul unor sisteme de raportare electronică, a raportărilor prevăzute de legislaţia pieţei de capital de către entităţile reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Entităţile raportoare au obligaţia să transmită rapoartele folosind machetele standard în format .xls, având ataşate fişierele în format .pdf conţinând informaţiile incluse în respectivele machete standard de tip .xls, precum şi orice alte informaţii sau documente corespunzătoare respectivului tip de raport, în cazul în care pentru aceste informaţii sau documente nu există machetă tip.xls.