Legea bugetului de stat pe anul 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial!


În Monitorul Oficial nr. 236/2021 a fost publicată Legea nr. 15/2021 privind bugetul de stat pe anul 2021.

Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173.700,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 326.407,2 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 261.050,5 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.

Companiile de stat care în anul 2020 au înregistrat un rezultat brut negativ sunt obligaţi să nu programeze în bugetul de venituri şi cheltuieli pierderi anuale sau, dacă prevăd, să programeze reducerea acestora faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului precedent în baza unui program care să conţină măsuri concrete, cuantificabile şi termene de realizare pentru întreg anul 2021, iar pentru pierderile contabile din anii precedenţi să fie prezentat un program de acoperire a acestora pe termen mediu şi lung.

Iar cele care în anul 2020 au înregistrat plăţi restante sunt obligaţi să programeze în bugetul de venituri şi cheltuieli reducerea acestora faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului precedent în baza unui program care să conţină măsuri concrete, cuantificabile şi termene de realizare pentru întreg anul 2021.

Încă o noutate are în vedere că pentru anul 2021, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă suma de 442.200 euro/lună.

,