Avem reguli obligatorii de organizare a activităţilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi


Avem reguli obligatorii de organizare şi desfăşurare a activităţilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi.

Ordinul nr. 47/2021 prevede măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS – CoV – 2 şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară a activităţilor specifice utilizării pârtiilor şi/sau a traseelor de schi pentru agrement, pe durata stării de alertă.

La urcarea în mijlocul de transport pe cablu, administratorul instalaţiei de transport pe cablu va amenaja căile de acces astfel încât să asigure o distanţă minimă de 2 m între turişti, cu marcarea peronului staţiei/locului de îmbarcare pentru a menţine distanţa minimă recomandată.

Pe toată durata călătoriei, pe domeniul schiabil, pe pârtie sau în spaţiile închise, turiştii/călătorii vor purta măşti de protecţie (inclusiv cagule/buff-uri) care să acopere gura şi nasul şi mănuşi.

Telegondolele cu vehicule de 8 locuri vor fi utilizate la maximum 50% din capacitate, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii sau a persoanelor care locuiesc împreună. Se vor afişa marcaje cu inscripţia “MAXIMUM 4 PERSOANE ÎN GONDOLĂ”.

Dezinfectarea telecabinelor şi telegondolelor se va face de două ori pe zi, cu produse biocide avizate/autorizate.

Se vor crea culoare de tip sens unic pentru îmbarcarea/debarcarea turiştilor în vehiculele de transport pe cablu.