România nu a respectat anumite dispoziţii ale Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale!


Comisia Europeană a decis să trimită avize motivate Croaţiei şi României pentru nerespectarea anumitor dispoziţii ale Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale [Regulamentul (UE) 2017/1938], în special în ceea ce priveşte obligaţiile de notificare şi aplicarea mecanismului de solidaritate.

Regulamentul stabileşte cerinţe de prevenire şi reacţie la întreruperile potenţiale ale aprovizionării cu gaze în UE. În acest context, este esenţial să existe evaluări ale riscurilor, planuri de acţiune preventive şi planuri de urgenţă.

Comisia monitorizează îndeaproape punerea în aplicare a regulamentului în toate statele membre, inclusiv eforturile de punere în aplicare a mecanismului de solidaritate.