Producătorii din sectorul vitivinicol vor primi sprijin din partea UE


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023.

Proiectul prevede că începând cu exerciţiul financiar 2021 cuantumul anual al sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru măsurile prevăzute la art. 2 este de 45,844 milioane euro, în conformitate cu prevederile anexei VI “Limite bugetare pentru programele de sprijin menţionate la articolul 44 alineatul (1)” la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.