Noi măsuri la nivelul administraţiei publice centrale


OUG nr. 212/2020 prevede măsuri la nivelul administraţiei publice centrale.

Se înfiinţează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului prin reorganizarea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Se autorizează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului să iniţieze şi să aprobe, după caz, toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru înregistrarea acţiunilor deţinute de către statul român la companiile şi societăţile din domeniul economiei şi turismului în proprietatea privată a statului şi administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei îşi schimbă denumirea în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În anul 2021, până la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2021, finanţarea cheltuielilor ministerelor reorganizate sau nou – înfiinţate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea s-au reorganizat.