ÎCCJ. Competenţa materială având ca obiect plata de despăgubiri formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie?


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să soluţioneze un recurs în interesul legii.

În Monitorul Oficial nr. 1309/2020 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 13/2020.

Obiectul sesizării

Cui revine competenţa materială procesuală în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitate de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, precum şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului?

Practica judiciară

Într-o primă orientare, s-a apreciat că în acţiunile cu obiectul menţionat competenţa materială procesuală în soluţionarea apelului îi revine secţiei specializate în materia litigiilor cu profesionişti.

În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că secţia civilă este cea competentă, iar nu secţia specializată în materia litigiilor cu profesionişti, întrucât, independent de cadrul procesual al acţiunii (fie acţiunea persoanei păgubite împotriva asigurătorului, cu sau fără participarea persoanei vinovate, fie acţiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului), cauza juridică a raporturilor de drept material deduse judecăţii este răspunderea civilă delictuală a persoanei indicate drept responsabilă de producerea accidentului. Faptul că plata sumelor de bani constând în despăgubiri revine asigurătorului în temeiul contractului de asigurare este doar un element subsecvent, grefat în mod obligatoriu pe angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Potrivit noutăţilor legislative ÎCCJ a stabilit că în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate.