Strategie naţională pentru reducerea sărăciei în perioada 2021-2027


Potrivit unui proiect se are în vedere aprobarea unei Strategii naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2021-2027.

Strategia abordează măsurile de combatere a sărăciei, dreptul la asistenţă socială, accesul la servicii de interes public general, oportunitate de participare socială şi economică a grupurilor vulnerabile, din perspectiva respectării drepturilor omului.

Primul obiectiv strategic vizează asigurarea unui trai decent pentru toţi şi combaterea situaţiilor tranzitorii de sărăcie a resurselor pentru ca acestea să nu se transforme în probleme structurale de sărăcie şi excluziune socială.

Al doilea obiectiv are în vedere investiţiile sociale, intervenţii directe asupra principalelor cauze de transmitere a sărăciei pe mai multe generaţii.

Al treilea obiectiv strategic are în vedere modernizarea sistemului de protecţie socială.

Al patrulea obiectiv are în vedere îmbunătăţirea capacităţii administrative pentru coordonarea acestor măsuri.