-
Biletele de trimitire vor avea evidenţiat faptul că investigaţiile sunt recomandate pentru monitorizare pacient COVID
Biletele de trimitere pentru efectuarea investigaţiilor medicale paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID – 19, după externare din spital, în regim ambulatoriu, vor avea evidenţiat faptul că investigaţiile sunt recomandate pentru monitorizare pacient COVID – 19.
-
Retrospectiva lunii octombrie!
Personalul silvic şi necesitatea prevederii legislative a portului de armă! – elaborat de Diana JitaruDomeniul silviculturii cuprinde activităţile care au ca obiective gospodărirea fondului forestier naţional… A fost adoptată Metodologia privind echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate? -elaborat de Diana JitaruA fost aprobată Metodologia privind echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar…
-
Retrocedarea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă încă constituie o problemă!
Problema retrocedărilor în România este una mai veche. Reamintim că, CEDO a observat că mecanismul de retrocedare nu funcţionează în România şi nu există un progres semnificativ în privinţa rezolvării acestei probleme de către statul român. Astfel, Curtea a decis să aplice procedura pilot în două dosare care privesc sistemul român al retrocedărilor, dosare pe…
-
CEDO. Cauza Mircea împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat recent în cauza Mircea împotriva României. Circumstanţele cauzei La 13 noiembrie 2011, la ora 18,20, a fost interpelat de o patrulă de poliţie pe când cobora de pe o schelă instalată lângă un imobil aflat în renovare. Agenţii de poliţie, procedând la o percheziţie corporală, au găsit asupra…
-
Au început pregătirile pentru alegerile parlamentare! Au fost luate măsuri de protecţie suplimentare!
Hotărârea nr. 916/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1005/2020, prevede că instituţiile prefectului cu sprijinul primarilor asigură, prin personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale secţiilor de votare, odată cu predarea materialelor necesare desfăşurării procesului electoral, predarea către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare a materialelor de protecţie sanitară ce vor fi utilizate de către membrii birourilor…