Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.
Conform art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 constituie ameninţăre la adresa securităţii naţionale a României subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social – economice sau apărării naţionale.
Textul de lege de mai sus a fost contestat pe motive de neconstituţionale, fiind sesizată în acest sens Curtea Constituţională.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a reţinut că sintagma “altor asemenea interese ale ţării” este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Se susţine că sintagma “altor asemenea interese ale ţării” permite ingerinţe nejustificate în viaţa intimă, familială şi privată şi determină încălcarea dreptului la secretul corespondenţei, întrucât în cuprinsul actului normativ nu este definit interesul statului. Prin această sintagmă se dă posibilitatea organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să efectueze activităţi specifice de culegere de informaţii, în mod arbitrar, cu depăşirea cadrului legal, dând naştere la ingerinţe în viaţa privată a cetăţenilor şi la restrângeri nejustificate ale drepturilor acestora garantate de Constituţie.
Faptul că actul normativ nu defineşte conceptul de “interes al statului” determină imposibilitatea subiecţilor să înţeleagă care sunt acele interese ale statului care pot fi lezate de anumite acţiuni şi pentru care este posibil ca organele abilitate să întreprindă măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor.
Decizia Curţii Constituţionale a României
CCR a reţinut că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţilor procesual penale. Primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizării securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Astfel, într-o interpretare sistematică şi teleologică, rezultă că Legea nr. 51/1991 şi Codul de procedură penală au finalităţi diferite, care se reflectă şi în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice.
Cu alte cuvinte, existenţa unei situaţii care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale nu presupune în mod automat şi necesar pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, mijloacele de preîntâmpinare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale neputându-se rezuma la combaterea infracţiunilor.
Prin Decizia nr. 802/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 218/2019, excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă şi s-a constatat că sintagma “ori altor asemenea interese ale ţării”, cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.