Au fost adoptate măsuri pentru desfăşurarea în siguranţă a alegerilor parlamentare!


Alegerile parlamentare se apropie cu paşi repezi iar dat fiind contextul actual se impun măsuri speciale de protecţie.

În Monitorul Oficial nr. 1108/2020 a fost publicat Ordinul nr. 2009/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din ţară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

Ca reguli de bază pentru prevenirea contaminării şi limitarea riscului de îmbolnăvire reamintim:
1. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
2. asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;
3. dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;
4. dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, potrivit reglementărilor în vigoare.

Accesul alegătorilor în sediul secţiei de votare se va face eşalonat, spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi la ieşirea din acesta.

Dacă nu sunt evidenţiate temperatură de peste 37,3°C şi/sau simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie), alegătorul îşi va dezinfecta mâinile, va intra în sediul secţiei de votare, păstrând distanţa de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane şi evitând atingerea pe cât posibil a suprafeţelor.

În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare; după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca, astfel încât să acopere nasul şi gura.

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea “VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.