Regulamentul privind mărcile şi indicaţiile geografice va suferi modificări


Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată.

Proiectul de act normativ conţine reglementări privind conţinutul declaraţiei de divizare a unei cereri de înregistrare, modul în care oficiul trebuie să examineze o astfel de declaraţie şi detaliile pe care trebuie să le conţină publicarea cererii divizionare.

Proiectul aduce o  modificare şi în procedura de examinare a cererilor de marcă, prin reintroducerea procedurii opoziţiei ca posibilitate de apărare a drepturilor terţilor, aceasta fiind reglementată ca o etapă distinctă, după admiterea cererii de înregistrare a mărcii.

Astfel, opoziţia este prevăzută a fi formulată după publicarea admiterii cererii de înregistrare a mărcii, în urma etapei de examinare de fond a cererii de marcă. Această modificare s-a bazat pe faptul că procedura de opozitie reprezintă o etapă distinctă în cadrul procedurii de examinare, după etapa examinării ex officio a motivelor absolute de refuz la înregistrarea unei mărci.

,