Pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT – PCR timp de 90 de zile de la vindecare!


Ordinul nr. 1819/2020 prevede că pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT – PCR timp de 90 de zile de la vindecare, cu excepţia persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuşi se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecţie, cu excepţia persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

Pentru triajul simptomaticilor, conform definiţiei de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranţă, aceste zone se pot utiliza teste de detecţie a antigenelor SARS – CoV – 2. Concomitent cu testul rapid se va face şi recoltare pentru RT – PCR. Pacienţii cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolaţi imediat în zonele Covid; pacienţii cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menţinuţi în zona – tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, aceşti pacienţi vor fi lăsaţi la domiciliu până la primirea rezultatului RT – PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide.

,