Medicul de familie are obligaţia monitorizării stării de sănătate a persoanelor pozitive asimptomatice


OUG nr. 180/2020 prevede până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, persoanele care prezintă semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi cele care, după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă prin investigaţii paraclinice specifice, conform definiţiei de caz nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, se izolează la domiciliu sau la o altă locaţie aleasă de aceasta pentru o perioadă care nu poate depăşi perioada de contagiozitate specifică bolii determinată de agentul patogen, stabilită conform datelor ştiinţifice existente.

În cazul în care persoanele respective nu sunt de acord cu măsura izolării, în condiţiile de mai sus, măsura se instituie prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Persoanele vor informa medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze sau s-a instituit izolarea. Medicul de familie are obligaţia luării în evidenţă şi monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective şi transmite direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv, după caz, a municipiului Bucureşti, fişa de monitorizare a persoanei izolate, al cărei model este aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii

,