Condiţionarea dreptului la despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire este neconstituţională!


Legea prevede că titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul “Proprietatea”.

Potrivit ştirilor juridice, aceste dispoziţii au constituit obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

În esenţă, se critică faptul că art. 181 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează un drept de opţiune al persoanei îndreptăţite între acţiuni la Fondul “Proprietatea” şi despăgubiri în numerar care poate fi exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de alin. (4) al aceluiaşi articol, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. Astfel, prin stabilirea unui termen de decădere care începe să curgă de la data emiterii unui act administrativ individual, fără obligaţia autorităţii de a-l comunica persoanei interesate, se poate ajunge la imposibilitatea valorificării dreptului conferit de acesta, în cazul în care destinatarul nu a avut cunoştinţă de emiterea actului.

Decizia Curţii Constituţionale

Curtea reţine că, în temeiul textului criticat, coroborat cu intervenţiile legislative ulterioare, cetăţeanul a fost pus în faţa unei situaţii inacceptabile din punct de vedere juridic: să opteze între două modalităţi de valorificare a titlului de despăgubire, sub sancţiunea decăderii din însuşi dreptul la despăgubire, deşi una dintre modalităţile de despăgubire nu a fost nicicând actuală, nefiind utilizabilă în perioada de referinţă.

S-a ajuns, astfel, la situaţia în care, în lipsa opţiunii între o modalitate de despăgubire existentă şi una iluzorie, să se piardă însuşi dreptul la despăgubire. Mai mult, Curtea subliniază că a existat o perioadă în care singura modalitate de despăgubire a fost suspendată, potrivit art. 187 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, un interval de timp de peste 100 de zile, în care dreptul de opţiune era exercitat între două modalităţi de despăgubire dintre care una suspendată în contextul regulilor determinate de listarea la bursă a Fondului “Proprietatea” (măsură temporară şi previzibilă), iar cealaltă a fost suspendată succesiv până la ieşirea din vigoare a textului criticat, aspect care indică un caracter imprevizibil al acesteia/o inconstanţă a legiuitorului cu evidente efecte asupra conduitei persoanelor îndreptăţite cărora această modalitate de despăgubire ar fi putut ipotetic să le fie aplicată.

Prin Decizia nr. 597/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 923/2020, constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire este neconstituţională.