Concursul de rezidenţiat se va desfăşura în data de 15 noiembrie!


Metodologia pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie sesiunea din 15 noiembrie 2020 a fost aprobată.

Ordinul nr. 1699/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 15 noiembrie 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 903/2020.

Ministerul Sănătăţii organizează concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie la data de 15 noiembrie 2020. Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj – Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Numărul de locuri şi posturi pe domenii şi specialităţi se stabileşte defalcat pe centre universitare, inclusiv pentru centrele universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie, în funcţie de capacităţile de pregătire pe specialităţi ale acestora, de către Ministerul Sănătăţii şi grupul universităţilor de medicină şi farmacie din România şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

Concursul se desfăşoară sub formă de test – grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore.

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

Medicii, medicii dentişti/medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat.

Potrivit ştirilor juridice, întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu. Caietele cu întrebări sunt întocmite de 3 grupuri de specialişti, câte unul pentru fiecare domeniu de concurs, proveniţi din toate centrele universitare în care se organizează concursul, şi sunt elaborate într-un loc de unde aceştia nu au nicio legătură cu exteriorul şi nu părăsesc locul respectiv decât cu minimum o oră înainte de încheierea probei scrise (nu mai devreme de ora 13,15 în data de 15 noiembrie 2020). Întreaga activitate se desfăşoară sub coordonarea unui responsabil desemnat prin tragere la sorţi de Comisia centrală de rezidenţiat din rândul specialiştilor aflaţi în sediul securizat.

La concurs se pot prezenta:
a) candidaţii posesori ai unei diplome de licenţă în profil medico – farmaceutic uman sau ai unei diplome echivalente cu aceasta;
b) rezidenţii aflaţi în pregătire, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
c) specialiştii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate, cu respectarea prevederilor legale, privitor la obţinerea celei de-a doua specialităţi. Specialiştii care au efectuat programul de pregătire prin rezidenţiat, forma pe post, pot obţine a doua specialitate după îndeplinirea condiţiei din actul adiţional încheiat la contractul de muncă;
d) candidaţii care îndeplinesc condiţiile privind cetăţenia, respectiv care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, stabilite de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi au diplomă de licenţă în profil medico – farmaceutic uman sau o diplomă echivalentă cu aceasta.

Sunt admişi la concurs numai candidaţii care sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea activităţii în domeniul pentru care candidează, conform certificatului medical aflat la dosarul de înscriere.

La data de 12 noiembrie 2020, candidaţii pot afla sala şi ora începerii probei de concurs vizitând paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie sau site-ul rezidentiat.ms.ro.