Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic a suferit modificări


În Monitorul Oficial nr. 884/2020 a fost publicată Legea nr. 210/2020 pentru modificarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Se prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinţa ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Iar apelul se soluţionează de secţia civilă a tribunalului într-un termen ce nu va depăşi 24 de ore de la data sesizării instanţei.

,