A fost aprobată posibilitatea completării stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie!


Persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie vor putea să plătească retroactiv contribuţia la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani. De asemenea, în situaţii excepționale, în care carnetele de muncă nu se mai găsesc sau sunt deteriorate, perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 ar putea fi valorificate în baza informaţiilor din arhiva electronică de la casele de pensii publice, dacă acestea sunt complete.

Cele două măsuri au fost aprobate de Guvern printr-o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, cetăţenii români din ţară sau din străinătate, care nu au fost pensionari, şi care nu au fost asiguraţi în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.

,