Consiliul Concurenţei a lansat spre consultare publică propunerile de modificare a Regulamentului de procedură


Consiliul Concurenţei a lansat spre consultare publică propunerile de modificare şi completare a Regulamentului de procedură al Consiliului Concurenţei.

Conform proiectului raportul de investigaţie emis de Consiliul Concurenţei va conţine o prezentare a factorilor de individualizare a sancţiunilor propuse, precum: modalitatea de participare a întreprinderii la fapta investigată, gravitatea faptei investigate, durata faptei, circumstanţe de natură a atenua sau a agrava fapta.

Consiliul Concurenţei poate diminua cuantumul amenzii cu maximum 15%, până acum era prevăzut 12%, din nivelul de bază determinat potrivit prezentelor instrucţiuni în cazul în care întreprinderea iniţiază desfăşurarea discuţiilor privind posibila recunoaştere a faptelor investigate după 12 luni de la momentul la care ia cunoştinţă de declanşarea investigaţiei Consiliului Concurenţei în ceea ce o priveşte.