Un proiect de lege prevede modificarea Legii privind eficienţa energetică


Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.

Prin intermediul prezentului proiect de act normativ se creează cadrul necesar realizării de noi economii anuale, pentru perioada 2021-2030 şi se stabilesc metodele de calcul şi monitorizare a cantităţii obligatorii de economii de energie care trebuie aplicate în vederea atingerii obiectivului național de eficienţă energetică. De asemenea, prin proiectul de act normativ se stabilesc următoarele:

  • includerea autorităţilor publice locale printre entităţile care au obligaţia de a realiza inventarul clădirilor deţinute şi ocupate;
  • contorizarea vizează consumatorii finali de gaze naturale şi, de asemenea, consumatorii finali de încălzire centralizată, răcire centralizată şi apă caldă menajeră;
  • contoarele şi repartitoarele de costuri pentru energia termică instalate după 25 octombrie 2020 vor trebui să fie dispozitive care pot fi citite de la distanţă, se vor moderniza astfel încât să poată fi citite de la distanţă sau se vor înlocui cu dispozitive care pot fi citite de la distanţă până la 1 ianuarie 2027, cu excepţia cazurilor în care autorităţile competente demonstrează că acest lucru nu este rentabil.