Direcţia piaţa internă a fost desemnată ca unitate de implementare a unei schemei de ajutor de stat


În Monitorul Oficial nr. 826/2020 a fost publicat Ordinul nr. 2816/2020 privind desemnarea Direcţiei piaţa internă din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.

Direcţia piaţa internă din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a fost desemnată ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, cu modificările şi completările ulterioare.