Vor fi modificate Normele metodologice privind atestarea specialiştilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice


Ministerul Culturii a lansat spre consultare publică proiectul de Ordin privind modificarea şi completarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2495/2010.

Prin prezentul demers sunt stabilite dispoziţii tranzitorii cu privire la dosarele care au fost depuse de persoanele atestate cu drept de liberă practică în unul dintre statele membre ale UE, care solicită Înscrierea în Registrul specialiştilor sau în Registrul experţilor şi verificatorilor tehnici înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin, şi care se soluţionează potrivit legislaţiei naţionale în vigoare la data depunerii acestora.