Se instituie Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor


În Monitorul Oficial nr. 775/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1595/2020 pentru aprobarea Instrucţiunilor de utilizare a aplicaţiei informatice Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului.

Pentru monitorizarea şi verificarea tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului şi pentru furnizarea de informaţii statistice se instituie Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor.

SIATD permite monitorizarea şi verificarea în timp real, la nivel de document financiar – contabil şi justificativ, a tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje pentru care organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, finanţează costurile prevăzute în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare.