Cum vor funcţiona unităţile de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot?


Potrivit ultimelor noutăţi legislative a fost adoptat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi – pilot.

În Monitorul Oficial nr. 773/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4813/2020 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi – pilot, experimentale şi de aplicaţie.

Conform acestuia, statutul de şcoală de aplicaţie, membră a reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie, este dobândit de unităţile de învăţământ preuniversitar, altele decât unităţile cu profil pedagogic, pentru o perioadă de minimum 5 ani şi este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

La expirarea perioadei de minimum 5 ani, la solicitarea unităţilor de învăţământ preuniversitar – şcoli de aplicaţie, altele decât unităţile cu profil pedagogic, cu aprobarea inspectoratului şcolar şi cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, statutul de şcoală de aplicaţie poate fi prelungit, pentru o perioadă egală cu perioada iniţială.

În cadrul fiecărei şcoli de aplicaţie, potrivit reglementărilor metodologice specifice domeniului formării iniţiale şi al formării continue a cadrelor didactice, va fi selectat un număr adecvat de cadre didactice, profesori – mentori, care să asigure derularea activităţilor practice pedagogice şi a altor tipuri de activităţi din domeniul educaţional.

Pe întreaga durată a funcţionării unităţii de învăţământ, la care sunt încadrate cu statut de şcoală de aplicaţie, cadrele didactice implicate în activităţi specifice vor fi remunerate potrivit timpului de muncă efectiv lucrat pentru organizarea şi desfăşurarea practicii pedagogice, în funcţie de contractul individual de muncă (structura încadrării)/de anexele la contractul individual de muncă.

Normarea cadrelor didactice din şcolile de aplicaţie, care realizează şi conduc practica pedagogică, va fi realizată potrivit legislaţiei aplicabile domeniului educaţie şi va include activităţi didactice şi de mentorat, tutorat, coaching.

Pentru studenţii înscrişi la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, practica pedagogică se organizează şi se desfăşoară în baza unui regulament anexat contractului încheiat de instituţia de învăţământ universitar la care sunt înmatriculaţi şi unitatea de învăţământ preuniversitar cu statut de şcoală de aplicaţie.

În cazul şcolilor de aplicaţie, mecanismul de finanţare de la bugetul de stat include şi componenta de finanţare a practicii pedagogice, pentru elevii din liceele cu profil pedagogic sau pentru studenţii înscrişi la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, potrivit legislaţiei aplicabile în domeniul organizării şi desfăşurării practicii şi în domeniul salarizării în sectorul educaţie.