Proiect. Modificara Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului


Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor.

Acest proiect de normă terţiară propune, în primul rând, eliminarea din procesul de înregistrare in registrul comerţului a unor formalităţi care nu mai prezintă utilitate, în condiţiile în care datele pot fi obţinute din baza de date a registrului comerţului sau prin mecanisme de colaborare interinstituţională, unele dintre acestea putând constitui şi impedimente în transpunerea Directivei Digitalizare

În proiectul de Ordin este vizată şi o asanare a legislaţiei prin actualizarea normei terţiare, inclusiv sub aspect terminologic, în raport cu modificările intervenite la nivelul reglementărilor de nivel primar, prin diferite acte normative, care direct sau incidental, au impactat şi asupra procedurii de înregistrare în registrul comerţului.