România a fost condamnată la CEDO pentru nerespectarea dreptului la viaţă privată!


România a fost din nou condamnată la CEDO pentru nerespectarea dreptului la viaţă privată.

Potrivit ştirilor juridice, cererea priveşte anularea diplomelor de licenţă obţinute de reclamanţi pentru nereguli administrative care au vizat procedura de înscriere în anul întâi de studii. Reclamanţii reproşează autorităţilor naţionale anularea imprevizibilă a diplomelor lor, pe motive care nu le pot fi imputate, după ce îşi consacraseră şase ani studiilor universitare şi susţin că a fost adusă atingere dreptului lor la respectarea vieţii private.

Situaţia de fapt

La 17 octombrie 2003, decanul a acceptat cererile de înscriere în primul an de medicină şi farmacie pentru specializarea “medicină dentară” formulate de primii patru reclamanţi. La 7 octombrie 2004 a acceptat, de asemenea, o cerere similară formulată de al cincilea reclamant. Deciziile de înscriere, emise în numele rectorului, cuprindeau menţiunea “în curs de soluţionare” în coloana rezervată pentru a indica numărul de aprobare atribuit de Ministerul Educaţiei. În urma obţinerii acestor decizii, reclamanţii şi-au început studiile universitare.

În 2011, în cadrul desfăşurării, de către Ministerul Educaţiei şi la cererea autorităţilor italiene, a unei proceduri de verificare cu privire la autenticitatea diplomelor anumitor studenţi străini, situaţia a 54 de studenţi străini din diferite universităţi (printre care se numărau reclamanţii) a făcut obiectul unui control administrativ. Un raport întocmit pe baza acestei măsuri a concluzionat că existau nereguli în ceea ce priveşte eliberarea cu întârziere a scrisorilor de acceptare ale mai multor studenţi, inclusiv ale primilor patru reclamanţi. Astfel, la 9 şi 22 septembrie 2011, Ministerul Educaţiei a solicitat rectorului Universităţii să anuleze diplomele de licenţă ale reclamanţilor ca urmare a întârzierii în eliberarea scrisorilor de acceptare.

Prevederile considerate încălcate

Reclamanţii susţin că anularea, imprevizibilă din punctul lor de vedere, a diplomelor de licenţă, după şase ani de studii superioare absolvite, a adus atingere exercitării dreptului lor la respectarea vieţii private, întrucât, în opinia lor, neregulile de ordin administrativ care le-au fost reproşate sunt imputabile administraţiei universitare şi Ministerului Educaţiei.

Decizia CEDO

Curtea subliniază că, prin anularea diplomelor de licenţă ale reclamanţilor în circumstanţele descrise mai sus, autorităţile au afectat brusc situaţia profesională a acestora, cu toate că nicio deficienţă privind nivelul lor de calificare nu permitea să se considere că nu erau la înălţimea sarcinilor lor.

Prin Hotărârea în Cauza Convertito şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 743/2020, Curtea apreciază că măsurile contestate nu răspundeau unei nevoi sociale imperioase şi că, în orice caz, nu erau proporţionale în raport cu scopurile legitime urmărite.

Statul trebuie să plătească fiecărui reclamant 10 000 EUR plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral şi 3 000 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de reclamanţi cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată.