Comisia Europeană a aprobat noi centre de excelență în învățământul profesional și tehnic


Comisia Europeană a anunţat rezultatele selecţiei celui de-al doilea apel din cadrul Acţiunii-cheie 3 a Programului Erasmus +, selecţie în urma căreia au fost aprobate 5 noi platforme de centre de excelenţă în învăţământul profesional şi tehnic (VET), din cele 55 de aplicaţii depuse.

Dintre cele 167 de organizaţii participante, au fost selectate şi două instituţii de învăţământ din România – Universitatea din Bucureşti şi Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din localitatea Brăneşti (judeţul Ilfov) – alături de 2 parteneri socio-economici: Fundaţia „Worldskills” Romania şi Terano Construct SRL. Universitatea din Bucureşti va face parte din platforma Governance for Inclusive Vocational Excellence, iar Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din European Platform for Urban Greening.

Prin proiectele selectate se vor urmări dezvoltarea unor ecosisteme de competenţe, creşterea calităţii şi adaptabilităţii învăţământului profesional şi tehnic, prin dezvoltarea unor programe de curriculă inovativă şi de noi metodologii de predare-învăţare. 

Valoarea totală a apelului este de aproximativ 20.000.000 euro.