Mandatele Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei au fost prelungite


În Monitorul Oficial nr. 647/2020 a fost publicată Legea nr. 142/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2020 privind prelungirea mandatelor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Mandatele membrilor Comitetului de reglementare a căror durată expiră prin ajungerea la termen în perioada în care este decretată starea de urgenţă în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungesc de drept, pentru o perioadă de maximum trei luni, termen în care comisiile de specialitate desemnate conform alin. (2) selectează şi propun noii membri, iar Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, îi numeşte în condiţiile legii.

Informaţiile confidenţiale stabilite de operatorii economici sau de către ANRE prin regulament propriu pot fi comunicate Preşedintelui României, Parlamentului, Guvernului sau altor instituţii centrale şi locale cu atribuţii în domeniu, în condiţiile legii.