Activitatea de judecată se suspendă pe perioada decretării stării de asediu!


În Monitorul Oficial nr. 608/2020 a fost publicată Legea nr. 120/2020 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Activitatea de judecată se suspendă pe perioada decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă, în condiţiile art. 93 din Constituţia României.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, activitatea de judecată poate continua doar în situaţii excepţionale, de urgenţă deosebită, temeinic justificate, referitoare la protecţia relaţiilor de familie şi la măsurile dispuse prin decret emis de Preşedintele României cu privind la instituirea stării excepţionale.

Cauzele care se vor judeca pentru fiecare categorie de instanţe vor fi stabilite, în mod exhaustiv, doar de Consiliul Superior al Magistraturii, după consultarea colegiilor de conducere ale curţilor de apel, pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii, respectiv a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.