Categories
Învăţământ şi educaţie Ştiri

A fost demarată procedura pentru achiziţia de dispozitive electronice conectate la internet destinate elevilor din mediile defavorizate

Prin Hotărârea de Guvern nr. 370/2020 a fost alocată suma de 150 milioane de lei pentru achiziţia de 250.000 de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate, fiind desemnat Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) pentru realizarea achiziţiei acestora.

ONAC a demarat o serie de consultări de piaţă, cu scopul de a avea o imagine a capacităţii de producţie şi livrare a dispozitivelor electronice, în contextul pandemiei de COVID-19. Ca urmare a consultării pieţei au fost definitivate specificaţiile tehnice ale dispozitivelor electronice. Ulterior, documentaţia aferentă a fost supusă avizării Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională, primind aviz pozitiv în data de 23 iunie 2020.