Modificări cu privire la depunerea declaraţiilor de avere


Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice a suferit unele modificări.

Până la data de 31 decembrie 2021 anumite categorii pe persoane pot completa şi depune declaraţiile de avere şi de interese şi în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată, iar acestea se trimit Agenţiei Naţionale de Integritate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Procedura de transmitere la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate.