CEDO. Cauza Societatea Profesională Notarială “Etica” împotriva României


Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată cu o cerere îndreptată împotriva României, prin care o persoană juridică română, Biroul Notarial “Etica” (“societatea reclamantă”) în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Societatea reclamantă susţine că intrarea ilegală a agenţilor de poliţie în sediul său şi acţiunile ulterioare ale acestora au adus atingere obligaţiei sale de a păstra secretul profesional şi i-au încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei, astfel cum este protejat de art. 8 din Convenţie.

În plus, societatea reclamantă susţinea despre confiscarea ilegală de către agenţii de poliţie a unor onorarii şi taxe care îi aparţineau că a constituit o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea observă că, potrivit normelor de procedură penală relevante, măsura în litigiu a avut ca scop colectarea de informaţii şi probe necesare pentru soluţionarea unei cauze penale. Nu a fost echivalentă cu o percheziţie şi nu a fost executorie, cu riscul unor sancţiuni penale. Cu toate acestea, societatea reclamantă avea însă obligaţia legală de a se conforma cererilor agenţilor de poliţie de a permite accesul şi de a preda înscrisurile, onorariile şi taxele relevante, iar acestora li s-a permis legal să ridice silit obiectele sau înscrisurile care nu au fost predate de bunăvoie.

În pofida afirmaţiilor Guvernului, Curtea consideră – ţinând seama de obligaţia juridică a societăţii reclamante de a se conforma cerinţelor agenţilor de poliţie – că prezenţa agenţilor de poliţie în sediul său, interogarea angajaţilor şi confiscarea înscrisurilor şi bunurilor relevante au constituit o ingerinţă în dreptul la respectarea “domiciliului” şi a “corespondenţei”, în sensul art. 8 din Convenţie.

Curtea poate accepta că anumite circumstanţe urgente pot impune ca organele de urmărire penală să ia măsuri speciale fără autorizare prealabilă pentru a asigura o cercetare adecvată a unei cauze penale.

Cu toate acestea, chiar presupunând că aceasta ar fi situaţia, Curtea este preocupată de faptul că dispoziţiile fostului Cod de procedură penală în vigoare la momentul respectiv nu prevedeau accesul la o cale de atac judiciară specifică care să permită o contestare ex post facto a faptelor şi măsurilor agenţilor de poliţie în ceea ce priveşte persoanele fizice sau juridice aflate într-o poziţie similară cu cea a societăţii reclamante, şi anume persoanele care nu erau efectiv părţi la procedurile de cercetare penală din care să rezulte necesitatea de a colecta probe. Acest lucru este cu atât mai şocant, având în vedere că, şi în cazul unei obiecţii împotriva faptelor şi măsurilor agenţilor de poliţie şi împotriva unei ordonanţe emise de procuror, nu reiese că, în temeiul prevederilor fostului Cod de procedură penală, societatea reclamantă ar fi putut contesta ordonanţa procurorului, menţionată anterior, în faţa instanţelor interne.

În aceste condiţii, disponibilitatea unui astfel de control judecătoresc ex post factum pentru a contrabalansa lipsa unui mandat judecătoresc anterior devine deosebit de importantă.

Prin urmare, în Cauza Societatea Profesională Notarială “Etica” împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 533/2020, Curtea Europeană a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.

Statul pârât trebuie să plătească societăţii reclamante, în termen de trei luni, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţi.