Preşedintele a sesizat CCR cu privire la Legea pentru aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional „Carol I”


Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I”.

Vă prezentăm o parte din textul sesizării:

“Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional „Carol I” (Pl-x nr. 177/2020).

Considerăm că această lege contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separației puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, precum și celor ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului și ale art. 138 alin. (5), referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanțare pentru cheltuielile bugetare, pentru argumentele pe care le vom prezenta în cele ce urmează.”