A fost adoptată Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale


Având în vedere contextul actual, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale nu au putut fi organizate în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare deoarece operaţiunile preelectorale şi electorale au putut fi realizate fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale.

Aşadar, s-a impus adoptarea Legii nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr. 520/2020.

Se prevede că mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

Guvernul va stabili, prin hotărâre, în cel mult 5 zile de la intrarea în vigoare a legii, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale.

La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor, necesar pentru depunerea candidaturilor, se va reduce la jumătate.

Pentru candidaturile la consiliul local şi funcţia de primar din aceeaşi circumscripţie electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean din aceeaşi circumscripţie electorală, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor prezenta câte o singură listă de susţinători.

Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea opta să întocmească şi să depună electronic, în condiţiile legii, dosare de candidatură, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 47 şi art. 49 – 51 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic, în condiţiile legii.

Potrivit noutăţilor legislative, mandatul primarului se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou – ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă ori alte situaţii expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situaţii, nu pot fi organizate alegeri până la expirarea mandatului