Acord dintre România şi Egipt privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state


Prin Legea nr. 70/2020 a fost ratificat Protocolul adiţional, semnat la Bucureşti la 27 mai 2019, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2011.

Se prevede că sunt scutite de la plata oricăror taxe şi impozite, naţionale, regionale sau comunale, directe sau indirecte, terenurile aflate în proprietatea părţilor contractante, care fac obiectul oricărei achiziţii în condiţiile prezentului acord, având exclusiv destinaţia de sediu al misiunii diplomatice, inclusiv biroul comercial şi biroul ataşatului apărării sau al oficiului consular, sau de reşedinţe pentru şefii misiunii diplomatice sau ai oficiului consular, cu excepţia plăţilor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate.