Perioadele pentru finalizarea pregătirii conducătorilor auto au fost prelungite cu echivalentul perioadei în care au fost instituite starea de urgenţă şi de alertă


Având în vedere că măsurile privind interzicerea circulaţiei persoanelor instituite pe durata stării de urgenţă, precum şi măsurile pentru diminuarea impactului de risc instituite pe durata stării de alertă au afectat activitatea şcolilor de conducători auto, pregătirea teoretică şi practică a cursanţilor fiind întreruptă în aceste perioade de timp a fost adoptat Ordinul nr. 1030/2020.

Se prevede că perioadele prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2) din anexa nr. 3 “Metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere” la Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, a Programei de şcolarizare, precum şi privind condiţiile şi obligaţiile pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se prelungesc cu echivalentul perioadei în care au fost instituite, potrivit legii, starea de urgenţă şi starea de alertă.