Modificări privind reducerea vârstei standard de pensionare în cazul pensiilor militare!


Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost completată de Legea nr. 69/2020.

Legea aduce o completare art. 21 din Legea nr. 223/2015 şi prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la alin. (1) beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) şi care se regăsesc în una dintre următoarele situaţii:

a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.