România a atras 3,3 miliarde euro de pe piețele externe!


Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice emisiunea de euroobligaţiuni lansată în data de 19 mai 2020 s-a bucurat de un interes excepţional din partea investitorilor, România reuşind o serie de performanţe care i-au consolidat, încă o dată, poziţia de emitent sofisticat pe pieţele externe de capital:

  • Prin volumul impresionant al cererii, precum şi prin volumul final al tranzacţiei, este cea mai mare emisiune de euroobligaţiuni lansată de un emitent suveran din zona non-Euro şi a doua cea mai mare din regiunea CEE;
  • Tranzacţia reprezintă cel mai mare volum de finanţare realizat de Romania într-o singură zi;
  • S-a bucurat de cea mai mare cerere înregistrată vreodată la o emisiune din partea investitorilor înainte de stabilirea costului final al emisiunii (cu ordine de peste 12 miliarde de euro), dar şi la închiderea tranzacţiei când nivelul cererii s-a menţinut la un nivel record, de 12 miliarde euro;
  • S-a realizat cea mai mare reducere a costului faţă de nivelul iniţial lansat în piaţă, de 50 de puncte de bază.
,