Categories
Protecţie socială Ştiri

Persoanele vulnerabile în contextul pandemiei vor primi sprijin financiar

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a deschis, apelul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”.

Bugetul apelului de proiecte este de 18 milioane euro, alocare dedicată atât regiunilor mai puţin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia) cât şi regiunii dezvoltate Bucureşti- Ilfov.

Perioada maximă de implementare a unui proiect este de 6 luni.

Ce activităţi vor fi finanţate:

  • Furnizarea de servicii de sprijin pentru persoanele vulnerabile (persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi);
  • Înfiinţarea şi dezvoltarea unui centru de coordonare şi monitorizare care include servicii de tip call center.

Proiectele vor putea fi depuse de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în parteneriat cu parteneri sociali relevanţi asistenţei sociale, respectiv asistenţei medical comunitară, cu reprezentare naţională.