Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal au suferit modificări. Ce e nou?


Titlul VII “Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 a suferit unele modificări aduse de Hotărârea nr. 340/2020.

Au fost modificate prevederile cu referire la categoriile de bunuri care nu se consideră bunuri second-hand şi sunt eliminate pietrele semipreţioase şi perlele.

Iar ca noutate, pentru a determina dacă un obiect care conţine metale preţioase sau pietre preţioase a avut o altă funcţionalitate decât cea inerentă materialelor din care este compus, dacă a păstrat această funcţionalitate şi dacă poate fi reutilizat, în aceeaşi stare sau după reparaţii, trebuie avute în vedere toate circumstanţele obiective în care a avut loc revânzarea. În acest sens, pot fi luate în considerare elemente precum: prezentarea obiectelor, metoda de evaluare a valorii respectivelor obiecte şi metoda de facturare, respectiv în vrac (brut/greutate) sau per unitate.