Este oficial! Starea de urgenţă nu va mai fi prelungită!


Preşedintele României a susţinut la Palatul Cotroceni o declaraţie de presă.

Acesta a declarat ” În primul rând, starea de urgenţă nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă şi, în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă.

Începând din 15 mai, pentru a ţine, evident, epidemia sub control, vom intra într-o aşa-numită stare de alertă. Deci starea de urgenţă va fi înlocuită prin starea de alertă.

Această stare de alertă este prevăzută de legislaţia specifică care clarifică cum se acţionează în situaţia unei epidemii și noi clar suntem, din păcate, încă într-o epidemie de COVID-19.”