Organizarea evaluării naţionale este suspendată!


Prin Ordinul nr. 4019/2020 a fost aprobată suspendarea organizării şi desfăşurării evaluărilor naţionale la finalul claselor a II – a, a IV – a şi a VI – a, a simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII – a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019 – 2020.

De asemenea, se abrogă calendarul de administrare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II – a, a IV – a şi a VI – a în anul şcolar 2019 – 2020, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.946/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 3 septembrie 2019.