Cheltuielile aferente carantinei pentru fiecare persoană sunt de 230 lei/zi!


Hotărârea nr. 269/2020 a modificat normele metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2020.

Cheltuielile aferente carantinei pentru fiecare persoană sunt următoarele: alocaţia de cazare în valoare de 230 lei/zi, care include, pe lângă costurile legate de asigurarea spaţiului de locuit, costurile cu servicii de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor şi a altor efecte personale ale acestora, cheltuieli cu colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuieli cu dezinfecţia spaţiilor, la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare a persoanei.

Iar în situaţia în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziţie în mod gratuit, alocaţia de cazare este în valoare de 50 lei/zi, care include cheltuielile pentru serviciile de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor şi a altor efecte personale ale acestora; cheltuielile cu colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuielile cu dezinfecţia spaţiilor, la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare a persoanei, se vor deconta pe bază de documente justificative, dar nu mai mult de 30 lei/zi/persoană.