Au fost aprobate Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate


Ordinul nr. 796/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 220/2020, a modificat şi completat Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.772/C/2017.

Se prevede că grupurile sanitare sunt separate de camerele de deţinere şi sunt dotate astfel încât să se asigure cel puţin o chiuvetă, un WC şi un duş, de regulă, pentru maximum 10 persoane private de libertate.

Camerele destinate internării persoanelor private de libertate în penitenciarele – spital, ale căror caracteristici privind amenajarea şi dotarea trebuie să fie în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute cu măsurile de siguranţă specifice sistemului penitenciar, particularizate potrivit specificului fiecărui penitenciar – spital.

Spaţiul destinat activităţilor igienico – sanitare cuprinde duşul, chiuveta, vasul de WC şi oglinda. Instalaţiile sanitare se amplasează pe latura opusă patului. Spaţiul destinat activităţilor igienico – sanitare este separat de restul camerei printr-un perete despărţitor şi trebuie să fie ventilat corespunzător, astfel încât să se prevină umezeala şi crearea mucegaiului.

Potrivit ştirilor juridice, la fereastră se montează gratii care se amplasează pe partea exterioară a ferestrei şi se fixează pe structura de rezistenţă. Acestea au aceleaşi caracteristici ca şi grilajul de la uşa de acces în cameră. Cu respectarea condiţiilor de ventilaţie şi iluminat, în zona ferestrelor mobile se pot monta plase de sârmă sudată pentru a preveni introducerea sau transmiterea de obiecte interzise şi comunicarea între persoanele private de libertate prin alte căi decât cele legale, care să permită iluminatul natural şi aerisirea corespunzătoare.

Iar pentru asigurarea unei temperaturi optime se montează registre de căldură, acestea sunt amplasate sub fereastră.

Uşa este dublată de un grilaj. Grilajul este construit, prin sudură, din bare orizontale de oţel cu secţiune dreptunghiulară şi bare verticale de oţel cu secţiune rotundă, dispuse într-un cadru cu ochiuri cu lăţimea de 100 mm şi înălţimea de 250 mm. În partea mediană, grilajul este prevăzut cu un gol cu dimensiuni identice cu cele ale vizetei practicate în uşă. Grilajul se montează într-un toc metalic prevăzut cu balamale pivotante acoperite, care se fixează în perete prin ancorare chimică şi este prevăzut cu broască îngropată cu oprire totală.