Proiect privind valoarea tichetelor de masă începând cu luna aprilie


Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2020.

Pentru semestrul I al anului 2020, începând cu luna aprilie 2020, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 15,19 lei.

Pe scurt, valoarea unui tichet a crescut cu 1 ban, valoarea nominală a unui tichet de masă era de 15,18 lei.