Regulamentul privind organizarea concursului de promovare în funcţia de judecător la ÎCCJ. Proiect!


Consiliul Superior al Magistraturii a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul prevede că promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se organizează pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale ale judecătorilor, precum şi a conduitei acestora.