România poartă negocieri în privinţa bugetului fondurilor europene alocate!


În contextul negocierilor purtate de România cu Consiliul European în privinţa bugetului Uniunii Europene pentru viitoarea perioadă de programare (2021-2027), ministrul Fondurilor Europene reiterează importanţa ca valoarea fondurilor atribuite politicii de coeziune să nu fie diminuată.

Suplimentar, pentru ţara noastră sunt prioritare şi trebuie preluate în procesul de negociere 5 teme cu impact.

-În această perioadă de negocieri şi de pregătire a următorilor şapte ani, în ciuda contextului politic provocator, consideră oficialul MFE, se au în vedere două direcţii principale: „În primul rând luăm măsuri de eficientizare a absorbţiei din actualul ciclu financiar, încercând să salvăm şi să îmbunătăţim ce am învăţat din greşelile trecutului. În al doilea rând, construim un plan coerent pentru următorii şapte ani la nivel legislativ prin măsurile deja cunoscute şi propuse, precum şi la nivel financiar prin negocierile purtate cu Comisia Europeană.”