Evaluarea psihologică în MAI. Modificări


Normele referitoare la activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne au suferit recent modificări.

Activitatea profesională a psihologilor din MAI se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare privind statutul profesiei de psiholog cu drept de liberă practică şi potrivit prevederilor Ordinului nr. 23/2015.

Ordinul prevede că evaluarea psihologică se finalizează prin emiterea unui aviz psihologic de tipul «Apt/Apt condiţionat/Inapt» şi, după caz, a unor observaţii şi recomandări. Avizul psihologic de aptitudine condiţionată poate atrage, sub formă de recomandări, impunerea unor restricţii în exercitarea activităţii profesionale de către persoana deţinătoare.

Iar eventualele restricţionări privind exercitarea anumitor activităţi, aferente avizului psihologic de tipul «Apt condiţionat» pot fi ridicate la recomandarea psihologului de unitate, în urma obţinerii efectelor ameliorative scontate ale măsurilor de asistenţă psihologică subsecvente.