CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate privind Legea amenajării teritoriului


Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.32 alin.(1) teza întâi din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în forma modificată prin art.I pct. 6 din Legea nr.289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Acest text avea următorul conţinut: ”(1) În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.32 alin.(1) teza întâi din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în forma modificată prin art.I pct. 6 din Legea nr.289/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, sunt neconstituţionale.