Regulamentul privind organizarea administrativă a ÎCCJ a suferit modificări


Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a suferit unele modificări.

În Hotărârea nr. 15/2020 se prevede că după repartizarea sesizării la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor care intră în alcătuirea completului.

În cazul în care, în cadrul secţiei, au fost înfiinţate completuri specializate, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completurile de judecată specializate în domeniul căruia îi aparţine chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării.